| SSP 2011 |
| Tuesday, 03 May 2011 08:23 |
|
Dupa doar prima runda din calendarul Dunlop Romanian Superbike 2011, clasa supersport (600cc) se arata a fi foarte puternica si in acest an. Campionul en-titre, timisoreanul Catalin Cazacu, a castigat prima cursa din acest an pe circuitul grecesc din Serres, terminand cursa cu un avans de 3.9 secunde in fata debutantului de anul trecut, Petre Pop. Inca din prima cursa, pilotul BGS Motorsport ocupa locul 2 pe podium si il devanseaza pe Mircea Vrajitoru, pilot mult mai titrat si mai experimentat. Astfel, ultima treapta a podiumului este ocupata de Vrajitoru urmat de bulgarul Bozhinov Boiko, apoi Stefan Popescu (BGS Motorsport), Dan Mainescu (Taifun Racing), pe locul 7 terminand Octavian Negrea (Amckart Team). Locurile 8 si 9 sunt ocupate de Vlad Marin (Amckart Team) respectiv Cosmin Costescu (Taifun Racing). Prezenta atator piloti cu nivel apropiat garanteaza un spectacol total in 2011 la SSP. Vlad Marin, cel mai tanar pilot din aceasta clasa da dovada de foarte multa experienta cu aptitudini reale care il pot duce in lupte pentru podium la orice cursa din sezon. Totusi, anul acesta, de urmarit este pilotul bucurestean Petre Pop care continua sa uimeasca printr-o evolutie foarte puternica sustinuta de un talent si o adaptabilitate care ne duc cu gandul la pilotii din campionatele mondiale. Ocupantul locului 3 la final in 2010, Octavian Negrea, are un debut putin greoi in acest an si nu reuseste o cursa la adevaratul sau nivel. Cu siguranta, la etapa 2 din Dunlop Romanian Superbike 2011 ce se va disputa pe circuitul slovac de langa Bratislava, Negrea va face o cursa puternica alaturi de Catalin Cazacu, Petre Pop, Vlad Marin dar si de piloti mai putin mentionati ca Vlad Dumitrescu, Ionut Pasere, Adrian Enache, Victor Nemes sau Eduard Alexandrescu. Incerta este doar prezenta pilotului Taifun Racing, Dan Mainescu, care a suferit o accidentare destul de serioasa la mana dreapta in timpul unei curse in campionatul European Alpe Adria. In acest an avem de urmarit pe Catalin Cazacu, campionul 2010; Mircea Vrajitoru; Vlad Marin si senzationala etalare de talent a lui Petre Pop. Lupta va exista si la nivelul echipelor, titlul se va discuta intre Taifun Racing (Cazacu, Costescu si Mainescu), Amckart Racing (Negrea, Marin si Nemes) si BGS Motorsport (Pop si Popescu). Echipa clujeana 33team aliniaza la start doar piloti la clasa regina, Superbike (1000cc).
Mircea Vrajitoru: Prima cursa, pe circuitul de la Serres.... a fost un fel de pregatire pentru noul sezon. Nu mi-am propus niciun loc, niciun timp... am dorit doar antrenament. Mi-a placut foarte mult pe ploaie, ( inainte de Serres , aveam o mare teama pentru ploaie, dar am inceput sa ma obisnuiesc:D ) Care este tinta pentru 2011? Pentru 2011, as dori sa particip la cat mai multe etape de RoSbk, poate reusesc un loc bun la sfarsitul campionatului. De ce nu superbike? Clasa Superbike este o clasa mai dura, mai grea.... avand in vedere pilotii, cat si motociclete. Este o diferenta de cateva zeci de cai, cu care nu te poti obisnui usor si nici greutatea motocicletei nu este una inferioara sau cel putin egala cu o motocicleta de Supersport. Poate anul viitor, voi participa la cateva teste cu motocicleta de 1000. Catalin Cazacu: Prima cursa a fost o surpriza pentru noi toti, avand in vedere ca nu eram pregatiti sa participam,totul s-a intamplat in mare graba, am decis sa mergem,fara multe pregatiri prealabile si locul 1 a fost un rezultat neasteptat, imbucurator si binevenit! Pentru 2011, un obiectiv clar ramane locul 1 la Supersport cat si consolidarea obiectivului de echipa pe care-l vom astepta pe anul viitor.Am invatat din experientele anului trecut si acestui inceput de an ca nu e suficient sa fii bun si trebuie sa ridici in permanenta stafeta pt rezultatele tale, asta insemnand sa pregatesti cu un an inainte "tabloul" anului viitor.Tintim mai sus atat eu personal cat si echipa din care fac parte si e condusa,dupa cum bine stii, de colegul meu,Cosmin Costescu si timpul petrecut impreuna ne-a demonstrat ca putem tot timpul..mai mult!In paralel, pe principiul ca "un dar neimpartasit se iroseste" vreau sa conturez un proiect pe care l-am pus pe picioare impreuna cu Red Motors, Scoala de pilotaj, care are are din ce in ce mai multi adepti si arata ca motociclismul poate deveni mai mult decat o aventura periculoasa pentru romanii pasionati... De ce nu superbike?Pentru ca la inceputul acestui an, resursele pentru 1000 exista insa nu perfectate..si decat sa incepem un lucru cu stangul, mai bine il startam in forta anul viitor.
![]() |
















